@include('includes.main.header')
Termeni şi condiţii de Utilizare a Site-ului www.realclubmanager.com
Accesul la Site-ul www.realclubmanager.com (denumit în continuare „Site-ul”), precum şi utilizarea acestuia sunt guvernate de termenii şi condiţiile de utilizare mai jos menţionate, precum şi de orice alte legi şi reglementări aplicabile în acest sens. Prin accesarea, vizitarea sau utilizarea în orice mod a Site-ului, v-aţi exprimat necondiţionat acordul cu privire la Termenii şi Condiţiile de Utilizare specificate mai jos.
Site-ul este administrat de societatea RSM SOLUTIONS, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Dornei nr. 27, jud. Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. J12/3046/2014, având cod unic de înregistrare 33719607 (denumită în continuare RSM SOLUTIONS). Site-ul este pus la dispoziția Asociației de către RSM SOLUTIONS.
„Asociația Club Sportiv SUPPORTER 2.0” (în continuare Asociația), cu sediul social în Cluj-Napoca, str. Paul Chinezu nr. 2, ap. 1, jud. Cluj, este o asociație nonprofit înființată la Judecătoria Cluj-Napoca prin încheierea civilă nr. 6547/14.06.2018.
Conform statutului, printre obiectivele principale ale asociației sunt promovarea si practicarea sportului, facilitarea exprimării opiniei fiecărui suporter (simpatizant) și a sponsorilor în privința oricărui aspect din cadrul clubului (proporțional cu contribuția financiară adusă clubului) și transparentizarea activității asociației.
În realizarea acestui scop, Asociația intenționează să recompenseze suporterii (simpatizanții) care aduc o contribuție financiară la realizarea scopurilor sale prin implementarea ideilor suporterilor la nivelul managementului echipei sportive.
Pentru realizarea acestui deziderat și pentru a sprijini creșterea contribuțiilor (pentru contractarea de noi jucători, asigurarea logisticii asociației, și acoperirea celorlalte costuri ale Asociației) am decis să implementăm o soluție tehnică care să asigure centralizarea punctului de vedere al suporterilor/simpatizanților Asociației. Soluția tehnică este oferită de site-ul www.realclubmanager.com, administrat de societatea RSM SOLUTIONS, pe baza unui contract încheiat între Asociație și această societate.
În ceea ce privește modalitatea în care se realizează exercitarea dreptului de vot, la momentul pornirii proiectului au existat două variante: să acordăm dreptul de vot pentru fiecare suporter, indiferent de contribuția efectivă sau să acordăm un drept de vot proporțional cu contribuția efectivă adusă în Asociație.
Din motive logistice, din nevoia de a realiza o departajare a suporterilor activi și pasivi și pentru a impulsiona o participare activă și constantă a suporterilor la realizarea scopului principal al asociației – dezvoltarea activității sportive – opinia majoritară a membrilor asociației a fost în sensul ca drepturile de vot să se repartizeze proporțional cu contribuția adusă de fiecare dintre aceștia în Asociație. Prin urmare, nivelul contribuției reprezintă un simplu criteriu valoric al departajării suporterilor activi și nu obligă în nici un fel nici suporterii (simpatizanții), nici Asociația.
Pe scurt, fiecare simpatizant (suporter) al Asociației va primi 1 drept de vot valabil 30 de zile în cadrul Site-ului www.realclubmanager.com pentru fiecare 40 de lei aduși contribuție clubului și își va putea exprima punctul de vedere astfel:
Opinia simpatizanților va avea rol consultativ si nu obligă Asociația în niciun fel. Deciziile se vor lua de către conducerea și angajații clubului, dar conform strategiei propuse de RSM SOLUTIONS, Asociatia isi propune să:
Rolul RSM SOLUTIONS în acest proiect este doar cel de a administra și asigura buna funcționare aplicației, fără a se implica în luarea deciziilor din cadrul Asociației.
Asociația iși rezervă dreptul de a sterge mesajele, imaginile, videoclipurile cu continut ofensator din cadrul aplicatiei.
Contribuția suporterilor (simpatizanților) este benevolă și aceștia nu au în niciun fel obligația de a folosi Site-ul, putând alege să contribuie activ fără să se implice în procesul decizional. De asemenea, suporterii nu sunt legați de Asociație și nu sunt obligați să continue să sprijine Asociația prin folosirea Site-ului.
Accesul la Site este oferit ca atare („as such”), fără nicio garanție cu privire la implementarea deciziilor manageriale și nici cu privire la menținerea accesului (uptime). Așadar, contribuțiile în Asociație nu oferă simpatizanților beneficii materiale sau de alta natura și deci un sunt supuse restituirii indiferent de întreruperea facilității. Orice utilizator care accesează Site-ul o face pe propria sa răspundere.
Prin dezvoltarea Asociației, căutam victoria tuturor suporterilor si simpatizanților ca un grup, și nu victoria ori dreptatea individuală a fiecărui suporter sau simpatizant in parte. Vă rugăm să rețineți că scopul asociației nu este acela de a aduce un câștig individual unuia sau altuia dintre suporteri/simpatizanți, ci de a aduce satisfacție tuturor acestora prin dezvoltarea echipei de fotbal C.S. SUPPORTER 2.0!
Pentru mai multe detalii despre misiunea, strategia și obiectivele Asociației vă invităm să vizitați următoarele pagini:
Context: http://www.realclubmanager.com/context,
Soluția: http://www.realclubmanager.com/solutia,
Perspectiva: http://www.realclubmanager.com/perspectiva,
Strategia: http://www.realclubmanager.com/strategia
Politica de confidențialitate și cu privire la protecția datelor personale este disponibilă aici.
Asociația și RSM SOLUTIONS au dreptul de a revizui prezentele condiții ori de câte ori va fi necesar, fără vreo notificare prealabilă. Condițiile se consideră acceptate de utilizatori prin continuarea folosirii Site-ului.
Aceşti termeni şi condiţii de utilizare şi utilizarea acestuia sunt guvernate de legislaţia în vigoare din România. Oricare potenţiale dispute sau litigii ce ar putea apărea în legătură cu cele prevăzute în aceşti Termeni şi Condiţii de Utilizare sunt de competenţa instanţelor de la sediul Asociației. |
---|